Asumarea identitatii

Sunt putine persoanele care isi asuma cu adevarat o identitate si au curajul sa iasa in fata cu ea, sa aibe un cuvant de spus si sa intoarca opinii prin prisma viziunilor personale. Iar asta poate face doar un om inteligent, care isi pune mereu intrebari asupra capacitatii sale intelectuale si astfel e intr-o continua evolutie intrand in competitie cu propriul “eu”. Un om cu o identitate asumata nu poate fi manipulat, este destept si stie sa isi sustina pertinent convingerile. Astia sunt genul de oameni cu care imi place sa ma inconjor deoarece ma pot baza oricand pe opinia lor si pe prietenia legata.
Fiindca mi se pare foarte important, incurajez de obicei oamenii sa aibe propria identitate, propria personalitate. Problema e ca in general atunci cand rupi tiparele si faci acest adevarat act de curaj, apar intotdeauna doua variante in relatiile de intercomunicare cu cei din jur : ori lucrurile merg de la sine si fiecare invata de la celalalt evoluand astfel roditor pentru fiecare prietenia tesuta, ori intervine o ruptura iar asta deoarece tu actionezi ca si o oglinda in care celalalt isi vede caracterul. Adesea, exista toate sansele sa nu-i placa ceea ce vede si astfel se retrage in lumea lui usor superficiala din care ego-ul nu-l mai lasa sa evadeze. Nimic anormal imi spun: un caracter atat de mic n-ar putea face fata unei “provocari” atat de mari. Totul pleaca de la lipsa unei identitati, lipsa increderii de sine si lipsa curajului de a spune lucrurilor pe nume, raportate binenteles la un corect universal valabil.
Oamenii care alearga de ei insisi alearga, alearga… si nu pot vedea lucrurile frumoase de care au nevoie, li se potrivesc sau care ii implinesc. Daca as alerga mereu pe strada cum as mai reusi sa vad adidasii frumosi ce poate mi-i doream de mai demult din vitrina magazinului de la colt de strada, sau camasa aceea minunata, sau cd-ul cu muzica mea preferata ? Cum as putea sa vad cat e ceasul sau cum as putea vorbi cu fata interesanta pe care tocmai am observat-o stand pe banca putin mai in fata ? Chiar si asa, cat sa tot alergi ? La un moment dat obosesti, pentru ca viata te oboseste si te opresti sa-ti tragi sufletul. Si problema este ca deschizi mai bine ochii si nu te regasesti in ceea ce ai construit pana in momentul respectiv si devii nefericit. Asta e marea problema care vine o data cu lipsa unei identitati proprii. N-ai cum sa te regasesti intr-o viata in care nu ti-ai ales pantofii, manusile sau camasa in functie de culoarea ta preferata sau de masura care iti vine. O viata in care nu ai o identitate nu o traiesti pentru ca nu e a ta…te mulezi si o traiesti pe a altora de fiecare data.
Oamenii cu identitate sunt genul de persoane care vin si cer ce-i al lor de drept si care au niste tipare proprii original conturate pe care le urmeaza intocmai. Asta ii face sa fie puternici: curajul de a-si asuma identitatea, de a lupta, de a incerca, de a nu pierde prin abandon lupta inca de la inceput. La polul opus, cei care-i urmeaza pe altii si nu pe ei insisi sunt genul de oameni care nu au prea multe de spus si se mint mereu avand o parere buna despre ei, prin prisma faptului ca isi asuma victoriile altora. Un om care sta in picioare aparandu-si idealurile atunci cand ceilalti n-au curajul, pentru mine e intotdeauna un om interesant de care nu mi-e frica, e un om cu o coloana vertebrala. De restul ma feresc deoarece in lipsa unui caracter iti fac tot felul de surprize. Fascinant este oricum faptul ca  “poti folosi orice limbaj doresti, niciodata nu poti spune altceva decat ceea ce esti.” (Ralph Waldo Emerson)